Ieri, în jurul miezului nopții, a avut loc un accident rutier in Ploiesti, str. Rudului.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o descarcerare, o autospecială pentru hidroperforare, un echipaj SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eroilor din municipiu, la intersecție cu strada Rudului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu poarta unui imobil, pătrunzând în curtea acestuia, unde lovește un autoturismul care se afla parcat.
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta necesitând transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Din cauza leziunilor, tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i prelevate mostre biologice.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



