2 iunie 2026
No menu items!

ADRIAN VAIDA ESTE, DIN NOU, DIRECTOR ADJUNCT AL POLIŢIEI LOCALE PLOIEŞTI. CÂŢI BANI TREBUIE SĂ ÎI PLĂTEASCĂ PRIMĂRIA?

Cele mai vizualizate articole

Adrian Vaida a revenit, de azi, în funcţia de direct adjunct al Poliţiei Locale Ploieşti, după ce, în urmă cu o lună, a câştigat definitiv procesul cu Primăria Ploieşti.

Tot în instanţă, Vaida a obţinut şi dreptul de a-şi primi salariile aferente perioadei care a trecut de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării sale în aceeaşi funcţie.

El a cerut în instanţă anularea raportului de evaluare în urma căruia şi-a pierdut funcţia şi anularea dispoziţiei prin care a fost demis.

„Solutia pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Obligă recurentul pârât la plata sumei de 2975 lei către intimatul reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.01.2024”, este decizia Curţii de Apel Ploieşti.

Reamintim că, în data de 6 mai 2022, Tribunaul Prahova, ca instanţă de fond, a admis cererile reclamantului şi a decis „anularea raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de conducere pentru perioada 27.10.2020 – 31.12.2020 (la care Vaida a obţinut calificativul „nesatisfăcător”- n.r.) şi a dispoziţiei nr. 1245/20.04.2021” prin care Vaida a fost demis de la şefia Poliţiei Locale.

Totodată, Tribunalul Prahova a obligat Primăria Ploieşti la refacerea evaluării performanţelor profesionale ale lui Vaida, a dispus reintegrarea acestuia în funcţia de conducere de director general adjunct la Poliţia Locală Ploieşti şi a obligat primăria la plata unei despăgubiri egale cu veniturile salariale de care reclamantul nu a mai beneficiat de la data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării efective, indexată cu rata inflaţiei de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Prin decizia de azi a Curţii de Apel Ploieşti, hotărârea pronunţată anterior de Tribunal rămâne definitivă.

Conform deciziei de reîncadrare în funcţie, Vaida ar avea de primit de la Primăria Ploieşti salarii de bază restante de peste 70.000 de euro.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Președintele României, Nicușor Dan: ”Drona prăbușită la Galați este de proveniență rusească”!

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că raportul tehnic final realizat de specialiștii statului român confirmă fără dubiu faptul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies