Municipiul Ploieşti are, la această oră, unul dintre cele mai moderne complexe de urgenţă din ţară, a afirmat, azi, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Bogdan Nica, cel care este şi candidat al PNL pentru Primăria Ploieşti.
Azi a fost prezentată cea de-a doua etapă referitoare la modernizarea zonei de primiri urgenţe a SJU Ploieşti, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Tudone, spunând că aceasta face parte dintr-un proiect de 23 de milioane de lei.
„Este a doua etapă a acestui proiect, un proiect de 23 mil lei din care 60% este finanţarea asigurată de CJ care a asigurat şi 2,5 milioane lei pentru achiziţia de mobilier”, a spus Tudone.
„Acum trecem la etapa a doua, în care fiecare compartiment, respectiv urgenţele medicale, urgenţele chirurgicale şi cele majore să poată să aibă un spaţiu generos dotat la standarde europene care va beneficia de instalaţii de susţinere a parametrilor vitali de ultimă generaţie. Este poate unul dintre cele mai moderne complexe de urgenţă din România şi el va fi corelat cu activitatea care se va desfăşura în noul ambulatoriu, dar şi cu activitatea de pe celelalte secţii”, a explicat Bogdan Nica.
La finalul anului trecut a fost inaugurată noua unitate de primiri urgenţe a SJU Ploieşti, iar apoi au fost demarate lucrări pentru modernizarea sediului în care a funcţionat UPU până la acel moment.




