Primarul ales al municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, a anunţat, azi, ce directori din instituţiile subordonate primăriei vor trebui să plece atunci când el va prelua mandatul.
„Nu mă duc acolo să dau afară oameni, cu câteva excepţii pe funcţii publice critice de conducere, unde au fost plantaţi tot felul de politruci care nu au ce căuta în funcţiile publice respective. În rest, îmi doresc un parteneriat cu oamenii angajaţi în primărie, indiferent cum au ajuns acolo, oricum legea îi protejează, indiferent de opţiuni politice. (…) Îmi doresc performanţă, servicii publice de calitate pentru ploieşteni şi respect pentru ploieşteni”, a declarat Poliţeanu.
El a furnizat şi câteva nume care sunt „pe făraş”.
„Dacă vorbim de personaje care nu au ce căuta în funcţii publice- şi pot să vă dau nume- domnul Alexandri trebuie să plece de la TCE, domnul director al Poliţiei Locale, naş al primarului Volosevici, va trebui să plece din funcţie, doamna city manager, naşa lui Andrei Volosevici, va trebui să plece din funcţie, domnul Burghelea, de la CSM, va trebui să plece din funcţie. Eu sper să o facă singuri, fără scandal, fără probleme”, spune acesta.



