14 iulie 2024
No menu items!

Pompierii au intervenit la 12 situații de urgență în noaptea trecută!

Cele mai vizualizate articole

În contextul manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru județul nostru, noaptea trecută pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină în 12 situații de urgență pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploi și vijelii, majoritatea fiind situații în care apa s-a acumulat în cantități reduse, iar după oprirea precipitațiilor s-a retras de la sine, astfel că nu s-a mai impus ca pompierii să intervină. S-a intervenit în mod efectiv în 4 cazuri, astfel: pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă în localitatea Ariceștii Zeletin, pentru evacuarea apei din două locuințe situate în municipiul Ploiești, pe străzile Perilor și Drumul Sării, precum și pentru evacuarea apei dintr-un beci în comuna Târgșoru Vechi, sat Strejnicu. Nu au fost înregistrate victime.

Totodată, pentru alertarea populației a fost transmis de către IGSU un mesaj prin sistemul RO-Alert privind fenomenele meteorologice ce ar putea să apară în contextul avertizării COD PORTOCALIU către următoarele unități administrativ teritoriale: Ploiești, Mizil, Brazi, Urlați, Valea Călugărească, Bucov, Bărcănești, Puchenii Mari, Ariceștii Rahtivani, Târgșoru Vechi, Blejoi, Ciorani, Poienarii Burchii, Albești-Paleologu, Colceag, Berceni, Șirna, Gorgota, Râfov, Drăgănești, Iordăcheanu, Tomșani, Ceptura, Dumbrava, Baba Ana, Mănești, Fulga, Cocorăștii Colț, Balta Doamnei, Tinosu, Gura Vadului, Sălciile, Plopu, Boldești-Gradiștea, Gherghița, Vadu Săpat, Călugăreni, Olari, Fântânele.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

SITUAȚIE FĂRĂ PRECEDENT! PRAHOVA FIERBE! COD ROȘU DE CANICULĂ, TEMPERATURI PESTE 40 DE GRADE!

Situație fără precedent în România! În această perioadă, este în vigoare un Cod rosu de canicula valabil pentru mare...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies