12 mai 2025
No menu items!

MINISTRUL BURDUJA ANUNŢĂ INTENŢIA DE A DECLARA PROIECTUL TARNIŢA-LĂPUŞTEŞTI DE IMPORTANŢĂ STRATEGICĂ NAŢIONALĂ

Cele mai vizualizate articole

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat marţi, în judeţul Argeş, referindu-se la proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, că se doreşte ca acesta să fie declarat de importanţă strategică naţională, astfel încât să beneficieze de o implementare accelerată.
„Mi-aş dori în continuare ca marile proiecte energetice să fie susţinute de marile companii energetice- Hidroelectrica, Romgaz… Aveţi şi avem o mare oportunitate şi, cred, o mare răspundere. Stocarea e prima nevoie a sistemului energetic naţional. Avem apeluri lansate din PNRR- 80 de milioane de euro, până la finalul anului încă vreo 200 de milioane din Fondul pentru Modernizare. Acestea vizează stocarea în baterii. Cel puţin la fel de importantă este stocarea în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. Dintre acestea, proiectul fanion este Tarniţa-Lăpuşteşti, pe care noi l-am restartat în actualul Guvern şi care este în etapa de evaluare a ofertelor pentru studiul de fezabilitate”, a spus ministrul.
În context, acesta a arătat că se doreşte o implementare accelerată a proiectului, motiv pentru care ar urma să fie declarat de importanţă strategică naţională.
„Cu permisiunea dvs, domnule prim-ministru, noi vrem să lucrăm la un act normativ prin care să declarăm proiectul de importanţă strategică naţională şi să îi asigurăm o implementare accelerată, să derogăm de la toate obligaţiile de la care este posibil să derogăm, astfel încât acest proiect să fie implementat în cel mai scurt timp”, a adăugat Burduja.
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Energiei au participat la semnarea contractului pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

CUTREMUR DE 4,6 GRADE. AŢI SIMŢIT?

În această seară, la ora 21:34:57 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, un...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies