1 iunie 2026
No menu items!

A fost solicitat elicopterul SMURD în urma unui accident petrecut în Șotriile!

Cele mai vizualizate articole

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor si pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în comuna Șotriile. La locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. A fost solicitată și intervenția elicopterului SMURD.

În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 3 ocupanți ai acestora. La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele se aflau în afara autoturismelor, conștiente, fiind asistate medical la fața locului. Copilul, în vârstă de 5 ani,  aflat la bordul unuia dintre autoturisme a suferit un traumatism cranio-cerebral grav, urmând să fie preluat de elicopterul SMURD

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Președintele României, Nicușor Dan: ”Drona prăbușită la Galați este de proveniență rusească”!

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că raportul tehnic final realizat de specialiștii statului român confirmă fără dubiu faptul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies