5 august 2026
No menu items!

Un bărbat a amenințat cu sinuciderea în sediul SPFL Ploiești ! Acesta a aruncat cu benzină în holul instituției!

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați, la data de 26 septembrie, în jurul orei 10:00, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în sediul unei instituții publice din municipiul Ploiești, având o sticlă asupra sa, amenințând că se sinucide. Este vorba de sediul SPFL Ploiești, cum am aflat în cele din urmă de la reprezentanții IJP Prahova.

Conform informării oficiale, la fața locului, au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din primele verificări stabilindu-se faptul că bănuitul, un bărbat, de 57 de ani, din municipiu, a pătruns în sediul instituției, ar fi amenințat că se sinucide și că va incendia clădirea, aruncând în interiorul acesteia cu produs petrolier, fără a aprinde substanța respectivă, ulterior plecând de la fața locului.

La sosirea echipajelor de poliție, bănuitul nu a mai fost găsit la fața locului.

La scurt timp, în urma căutărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești l-au depistat pe bărbat, în acest moment aflându-se la sediul unității de poliție, în vederea clarificării situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale în consecință.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Prahova intră sub avertizare de caniculă. Temperaturile vor urca până la 37-38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de caniculă, valabilă în intervalul 4 august, ora...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies