20 aprilie 2026
No menu items!

CRIMINALUL ŞOFERULUI UBER- ÎN FAŢA JUDECĂTORILOR! CE A DECIS INSTANŢA

Cele mai vizualizate articole

Criminalul şoferului Uber din Ploieşti a contestat decizia Tribunalului Prahova care a dispus arestarea preventivă în cazul său.

Curtea de Apel Ploieşti a respins, azi, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpat, decizia fiind definitivă, astfel că ucigaşul rămâne, pentru 30 de zile, în spatele gratiilor.

Reamintim că un şofer Uber din Ploieşti a fost ucis cu zeci de lovituri de cuţit de către clientul său, după ce s-au certat cu privire la suma care trebuie achitată pentru o cursă.

Iată ce spun anchetatorii:

La data de 09.10.2024 procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere în varianta incendierii, constând în aceea că în data de 08.10.2024, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în mașina victimei, pe fondul unui conflict spontan, numitul N.G.D., în vârstă de 21 de ani, a aplicat numeroase lovituri cu un briceag victimei, cauzând decesul acesteia. A condus ulterior autoturismul utilizat de victimă deși nu deținea permis de conducere și a procedat la incendierea acestuia.
Din cercetările efectuate s-a reținut faptul că în data de 08.10.2024, în jurul orei 17.00 numitul N.G.D. a apelat la serviciile victimei J.C.G., persoană pe care o cunoștea ca urmare a ocupației acesteia, respectiv prestarea de servicii de taximetrie alternativă, pentru a-l
transporta din Municipiul Ploiești spre comuna Snagov, judeţul Ilfov. Pe fondul unui conflict
spontan, în timp ce se aflau pe raza comunei Gruiu, judeţul Ilfov, autorul a procedat la aplicarea mai multor lovituri victimei cu un briceag pe care îl avea asupra sa, provocând decesul acesteia. A sustras mai multe bunuri de valoare de la victimă și a ascuns cadavrul acesteia într-o zonă cu vegetație, ferită publicului, din apropierea locului comiterii faptei.
A condus ulterior autoturismul utilizat de victimă pe drumurile publice de pe raza județelor Ilfov și Prahova deși nu deținea permis de conducere până în comuna Brazi, județul Prahova unde, în scopul ascunderii comiterii faptei, a procedat la incendierea autoturismului
sustras într-o zonă izolată.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, organele de urmărire penală au identificat cadavrul victimei, acesta prezentând semne vizibile de violență (plăgi tăiate și înțepate), urmând a fi
supus expertizei medico-legale necroptice.

Bunurile sustrase de la victimă au fost recuperate de organele de urmărire penală de la o casă de amanet de pe raza municipiului București.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Bărbat din București, reținut la Ploiești după ce a fost prins cu 26.000 de țigări suspecte de contrabandă

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul București, a fost reținut de polițiștii ploieșteni după ce...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies