17 aprilie 2026
No menu items!

Accident în Târgșoru Vechi! Două persoane au ajuns la spital

Cele mai vizualizate articole

Un accident a avut loc în com. Târgșoru Vechi, sat Strejnicu. Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD-TIM și, în sprijin, 2 ambulanțe SAJ Prahova.

În eveniment sunt implicate 2 autoturisme, precum și cei 6 ocupanți (dintre care 3 minori), toți conștienți. Dintre aceștia, 2 adulți și cei 3 minori au fost asistați medical la fața locului. Victimele adulte, cu diverse traumatisme, sunt transportate la spital de SAJ Prahova.

Din primele verificări de la fața locului a reieșit faptul că un tănăr de de 22 de ani, care conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 32 de ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

24PAY devine indisponibilă pentru cumpărarea biletelor TCE, de astăzi

Societatea Transport Călători Express S.A. anunță că, începând de astăzi, 17 aprilie 2026, aplicația 24PAY nu va mai putea...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies