28 aprilie 2026
No menu items!

CIOLACU A DEMISIONAT DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL PSD

Cele mai vizualizate articole

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la sediul partidului, că aseară i-a predat secretarului general al partidului demisia şi că este un gest unilateral. El a precizat că o să rămână alături de colegi, până duminică, la alegeri şi că nu doreşte să candideze pentru nicio funcţie în interiorul partidului. Ciolacu a mai spus că nu pleacă din funcţia de premier, până se termină alegerile parlamentare.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
El a precizat că duminică seară i-a înmânat secretarului general al PSD demisia din funcţia de preşedinte al partidului.
„În primul rând, aş dori să felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul doi. I-am şi scris doamnei Lasconi, am sunat-o, presupun că se odihneşte şi dânsa, i-am şi scris şi am felicitat-o, cum este normal. PSD nu va face nicio contestaţie chiar dacă diferenţa este foarte mică. Regulile democraţiei, importanţa acestui tur al doilea este mult mai mare decât interesele noastre personale. Eu aseară i-am dat secretarului general demisia. Astăzi la ora 17,00 am convocat un Consiliu Politic Naţional şi o să venim după Consiliul Politic Naţional şi o să comunicăm decizia pe care o să o luăm”, a afirmat Ciolacu, la sediul central al PSD.
Întrebat ce va face în situaţia în care conducerea partidului nu îi acceptă demisia, el a subliniat că aceasta este un act unilateral. „Nu vorbim de o acceptare a demisiei, pentru că demisia este un act unilateral”, a susţinut liderul PSD.
„O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri. Sunt ferm convins că în perioada următoare o să venim şi cu un calendar de alegeri în interiorul partidului, iar la aceste viitoare alegeri din interiorul PSD eu nu voi candida pentru nicio funcţie”, a adăugat el.
Marcel Ciolacu a precizat că va rămâne în funcţia de premier, pentru că are acest mandat până când se termină alegerile şi se formează o nouă majoritate parlamentară.
Întrebat a cui este vina pentru rezultatul alegerilor, el a răspuns: „A mea”.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă cu 253 de semnături. Votul va avea loc pe 5 mai

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan a fost depusă marți în Parlament, fiind semnată de...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies