28 aprilie 2026
No menu items!

CSAT: AU EXISTAT ATACURI CIBERNETICE CU SCOPUL DE INFLUENŢARE A PROCESULUI ELECTORAL. CE SPUNE STS

Cele mai vizualizate articole

CSAT anunţă, după şedinţa de azi, că membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral şi că, prin încălcarea legislaţiei electorale, un candidat a beneficiat de o expunere masivă pe platforma TikTok.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu are atribuţii legate de desfăşurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securităţii naţionale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT. În cadrul şedinţei, reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securităţii naţionale, generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, se arată în comunicatul CSAT.
Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral.
”De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional şi mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale unor actori statali şi non-statali, în special Federaţia Rusă, existând din partea acesteia un interes în creştere pentru a influenţa agenda publică în societatea românească şi coeziunea socială”, arată comunicatul.
CSAT anunţă că, ”din analiza documentelor a reieşit, totodată, că, prin încălcarea legislaţiei electorale, un candidat la alegerile prezidenţiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferenţial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligaţia de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligaţie impusă prin legislaţia electorală”.
”Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalţi candidaţi care au fost recunoscuţi de algoritmii TikTok drept candidaţi la alegerile prezidenţiale, iar conţinutul promovat de aceştia a fost filtrat masiv, diminuând exponenţial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei. Acest tratament preferenţial a fost potenţat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităţilor române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC”, spune CSAT.
Din această perspectivă, CSAT a luat act de faptul că, în mod cert, reţeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea Deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfăşurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.
”În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităţilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, celor cu atribuţii în buna desfăşurare a procesului electoral, precum şi organelor de urmărire penală să întreprindă de urgenţă demersurile necesare, conform competenţelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în şedinţa CSAT”, mai anunţă Consiliul.
Ce spune STS

STS anunţă că la nivelul instituţiei nu există suspiciuni sau indicii în legătură cu modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru procesul electoral din 24 noiembrie şi că nu au fost identificate disfuncţionalităţi în funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), a Sistemului informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV) şi a site-ului prezenta.roaep.ro, acestea având o disponibilitate de 100%.

”Ca urmare a solicitărilor de presă adresate STS privind posibilele atacuri în spaţiul cibernetic în legătură cu procesele electorale, precum şi referitor la participarea STS în şedinţa CSAT din 28 noiembrie a.c., Biroul de presă al STS face următoarele precizări: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a pus la dispoziţia CSAT toate informaţiile necesare în legătură cu suportul tehnic asigurat de către STS pentru Autoritatea Electorală Permanentă. Astfel, pentru organizarea scrutinului din 24 noiembrie 2024, la nivelul STS au fost implementate măsuri proactive de prevenire şi contracarare a riscurilor de securitate cibernetică, iar sistemele informatice au funcţionat în parametri optimi. Nu au fost identificate vulnerabilităţi în ceea ce priveşte furnizarea, în condiţii de securitate, a serviciilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei puse la dispoziţia AEP, organizatorul alegerilor. De asemenea, nici anterior şi nici pe timpul desfăşurării procesului electoral, STS nu a primit informaţii de la alte entităţi cu responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice privind derularea unor atacuri cibernetice”, anunţă STS.

”La nivelul instituţiei noastre nu există suspiciuni sau indicii în legătură cu modificarea sau alterarea datelor din infrastructura IT&C suport pentru procesul electoral din 24 noiembrie.  Nu au fost identificate disfuncţionalităţi în funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV), a Sistemului informatic de centralizare a proceselor-verbale (SICPV) şi a site-ului prezenta.roaep.ro, acestea având o disponibilitate de 100%. Precizăm că site-ul de transparenţă prezenta.roaep.ro nu reprezintă un punct de intrare în SIMPV/SICPV, aspect care exclude posibilitatea compromiterii datelor în format electronic. În acelaşi timp, orice suspiciune a alterării datelor electronice de la nivelul SIMPV/SICPV se poate verifica şi în prezent de către public, în sistemul blockchain compus din noduri naţionale şi aflate în statele membre ale Uniunii Europene. Acestea au rolul de a asigura trasabilitatea şi integritatea datelor”, arată STS.
STS reaminteşte că site-ul public de transparenţă prezenta.roaep.ro a fost accesibil neîntrerupt, chiar şi în condiţiile unui număr mare de accesări.
”Pe acest portal au fost prezentate în timp real datele cu privire la prezenţa la vot, iar după ora 21:00 au fost prezentate rezultatele cumulate, pe măsură ce au fost centralizate de secţiile de votare. Aceste date au reflectat întocmai rezultatele consemnate în procesele-verbale pe hârtie, semnate şi asumate în secţiile de votare şi în birourile electorale de circumscripţie electorală superioară, inclusiv Biroul Electoral Central. Datele din sistemul informatic au coincis întocmai cu cele consemnate în procesele-verbale pe hârtie, conform verificărilor INS şi birourilor electorale superioare. Reiterăm faptul că rezultatele oficiale ale alegerilor sunt cele consemnate pe hârtie”, arată STS.
El mai afirmă că terminalele informatice, resursele de comunicaţii de acces din secţiile de votare şi aplicaţiile specifice au fost evaluate constant de către specialiştii STS din prisma securităţii cibernetice şi nu au fost identificate anomalii pe timpul desfăşurării procesului electoral.
”Sistemele tehnice puse la dispoziţia AEP pentru sprijinirea procesului electoral nu au fost contestate de către organizaţii, experţi sau observatori electorali”, menţionează instituţia.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Contract de peste 239 milioane lei pentru rețele de apă și canalizare în Slănic, Vărbilău și Ștefești

Hidro Prahova S.A. a semnat astăzi, 27 aprilie 2026, contractul de lucrări PH-CL-03 – „Execuție rețele de alimentare cu...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies