7 mai 2026
No menu items!

Trei incendii în Prahova în noaptea trecută! Cauza: exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire!

Cele mai vizualizate articole

Pompierii militari prahoveni au intervenit pe parcursul acestei nopți pentru localizarea și lichidarea a 3 incendii produse la locuințe din județ.

Primul incendiu s-a produs la o casă din comuna Ariceștii Rahtivani, sat Nedelea. La fața locului au fost mobilizate, de urgență, 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 80 mp, la nivelul acoperișului unei case. Pompierii au reușit să împiedice propagarea focului la construcțiile învecinate. Proprietarul gospodăriei afectate a suferit un atac de panică, astfel că a fost asistat la fața locului și, ulterior, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Al doilea incendiu a afectat o casă din Poiana Câmpina, situată pe strada Proviței. Și aici Pompierii au acționat cu 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la o locuință, pe o suprafață de cca. 100 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ultimul incendiu s-a produs spre dimineață, în comuna Aluniș. Aici au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Slănic și ai Punctului de Lucru Lipănești cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spuma și un echipaj SAJ Prahova.
Incendiul a afectat o locuință pe aproximativ 50 mp, la nivelul acoperișului. Evenimentul nu a fost soldat cu victime.

Cele trei incendii au în comun faptul că au izbucnit, cel mai probabil, ca urmare a exploatării necorespunzătoare a sistemelor de încălzire. Incendiile de la Nedelea și Poiana Câmpina, de la coșurile de fum neizolate corespunzător față de materialele combustibile din apropiere, iar incendiul din localitatea Aluniș, de la o sobă cu acumulare de căldură.

Ca de fiecare dată, pompierii prahoveni fac apel la cetățeni să manifeste o atenție deosebită în această perioadă și să se asigure că folosesc mijloacele de încălzire în mod responsabil, verificându-le și remediind eventualele probleme constatate.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Întrerupere programată a apei în Poienarii-Rali și Poienarii Vechi pentru lucrări de igienizare

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță că furnizarea apei potabile va fi sistată temporar în comuna Poienarii Burchii, în satele Poienarii-Rali...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies