Curg plângerile penale de la Primăria Ploieşti! Primarul Mihai Poliţeanu anunţă că, după sesizările privind activitatea TCE, a trimis astăzi organelor de cercetare penală alte două sesizări.
Una dintre ele vizează savarşirea infracţiunii de abuz în serviciu de catre Cristian Ganea, director executiv al ADI Deşeuri Prahova, pe care edilul îl acuză că refuză să preda Ploieştiului platformele de colectare a deşeurilor care sunt proprietatea ploieştenilor.
„Scopul refuzului lui Ganea Mihai Cristian de a bloca activitatea noului operator de salubritate al Ploieştiului şi de a forţa menţinerea ilegală a Bin Go Solutions (UWS/Rosal) ca operator de salubritate în Ploieşti”, susţine primarul.
A doua plângere vizează săvârşirea infractiunilor de fals intelectual, fals in declaratii si uz de fals de către preşedintele ADI Deşeuri Prahova si administratorul Bin Go Solutions (UWS/Rosal) pentru încheierea unui act adiţional nelegal de prelungire a contractului dintre ADI Deşeuri şi Bin Go.
„Contractul a fost semnat pe 10.02.2025 cu prevederea nelegală că intră în vigoare pe 31.01.2025. Chiar şi dacă ar fi intrat în vigoare pe 31 ianuarie, actul adiţional nu mai putea fi încheiat deoarece contractul dintre ADI şi Bin Go se finalizase pe 15 ianuarie. Scopul infracţiunilor a fost obţinerea de către Bin Go a unei autorizaţii de mediu pentru zona Ploieştiului şi blocarea noului operator pentru că nu pot fi pe aceeaşi zonă două autorizaţii de mediu. Cu alte cuvinte, au încercat să dezinformeze APM pentru obţinerea avizului”, arată Mihai Poliţeanu.
El reaminteşte că duminică este ultima zi în care Bin Go Solutions va presta serviciul de salubritate în Ploiesti.
„Nu există absolut nicio variantă în care ei să mai continue în Ploieşti, după ce au nenorocit oraşul asta timp de peste 8 ani. Ceea ce încearcă ei zilele astea prin presiuni politice, administrative şi media este să blocheze prestarea serviciului de către noul operator. Adică să creeze o criză a salubrităţii în Ploieşti care să ma facă să dau înapoi din cauza costurilor politice. Nu voi da inapoi! Si fac apel la ploieşteni să mă ajute cu răbdarea şi întelegerea lor chiar dacă nu va fi plăcut pentru o scurtă perioadă”, transmite edilul.



