Târgul Mierii de la Câmpina, cel mai mare târg târg apicol din România, pune la dispoziţia vizitatorilor zeci de sortimente, inclusiv unele rare, dar şi posibilitatea de a degusta miere dintr-un stup mare.
"Timp de 3 zile, municipiul Câmpina devine...
Un accident rutier în care au fost implicate trei maşini a avut loc, în această seară, în localitatea Ceptura.
Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, care conducea un autoturism pe...
Primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, a publicat, azi, poze din ceea ce pare a fi un "cimitir" al troleibuzelor scoase din uz de către compania de transport public TCE Ploieşti.
Fotografiile sunt însoţite de acuzaţii grave şi de anunţul că şi...
Curg plângerile penale de la Primăria Ploieşti! Primarul Mihai Poliţeanu anunţă că, după sesizările privind activitatea TCE, a trimis astăzi organelor de cercetare penală alte două sesizări.
Una dintre ele vizează savarşirea infracţiunii de abuz în serviciu de catre Cristian...
Două cutremure cu magnitudinea 3,4 s-au produs, azi, în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Primul seism a avut loc în judeţul Vrancea, la ora 1:00, la...
Primăria Ploieşti a sesizat Poliţia Prahova cu privire la posibila săvârşire a infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în legătură cu numărul de kilometri facturați de compania locală de transport public...