Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi au descoperit, în data de 12 martie 2025, un bărbat de 50 de ani, inconștient, pe peronul stației C.F. Câmpina.
În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că acesta ar fi căzut din tren în momentul plecării acestuia din stație. Până în prezent, autoritățile nu au identificat indicii care să sugereze comiterea unei fapte cu violență.
Bărbatul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.



