15 mai 2025
No menu items!

Nouă zile de doliu la Vatican! Colegiul Cardinalilor preia conducerea temporară a Bisericii Catolice până la alegerea noului Papă!

Cele mai vizualizate articole

Moartea Papei Francisc a îndoliat întreaga lume catolică și creștină. Vaticanul intră într-o perioadă de 9 zile de doliu, timp în care au loc slujbe zilnice de rugăciune și Liturghii de Requiem în întreaga lume catolică.

Decesul Papei a fost anunțat de Cardinalul Kevin Farrell, Camerlengo al Camerei Apostolice cu următoarele cuvinte: „Dragi frați și surori, cu profundă durere trebuie să anunț moartea Sfântului nostru Părinte Francisc. La 7:35 în această dimineață, Episcopul Romei, Francisc, s-a întors în casa Tatălui. Întreaga sa viață a fost dedicată slujirii Domnului și a Bisericii Sale. El ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate și mai mult curaj, cu iubire universală, mai ales cu curaj, cu cea mai povestită iubire, în favoarea celei mai poporante. Recunoștință imensă pentru exemplul său de adevărat ucenic al Domnului Isus, încredințăm sufletul Papei Francisc iubirii nemărginite de milă a Dumnezeului Unic și Treimic.” Papa Francisc a fost al 266-lea Papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Papa Francisc a fost al doilea lider al Bisericii Catolice care a vizitat România în 2019, după celebra vizită a Papei Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999.

Un gest simbolic cu o puternică încărcătură istorică urmează imediat după decesul fiecărui papă: inelul papal, cunoscut și sub numele de „Inelul Pescarului”, utilizat pentru sigilarea documentelor oficiale, este distrus, marcând încheierea domniei. Apartamentele papale sunt sigilate, iar moartea este comunicată Colegiului Cardinalilor, urmând să fie anunțată lumii printr-o declarație oficială a Vaticanului. Italia intră, de obicei, în doliu național, iar trupul neînsuflețit este expus în Bazilica Sfântul Petru pentru vizionare publică. Astfel oamenii simpli, dar și oficialități mondiale vin să-i aducă un ultim omagiu Papei.

Papa Francisc a dorit un ritual simplificat. El va fi așezat într-un sicriu deschis, în simplitate și umilință, trăsături definitorii ale pontificatului său. Înmormântarea papei are loc, de obicei, între patru și șase zile de la deces, în Piața Sfântul Petru, sub privirile miilor de credincioși. Slujba este condusă de decanul Colegiului Cardinalilor – în prezent, cardinalul italian Giovanni Battista Re. Conform tradiției, papa este îngropat în Grotele Vaticanului, alături de aproape 100 de predecesori. Însă Papa Francisc a declarat că își dorește să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, un gest ce l-ar face primul papă din ultimul secol care nu este înmormântat în Vatican. De asemenea, a cerut să fie îngropat într-un singur sicriu din lemn și zinc, renunțând la obiceiul celor trei sicrie tradiționale.

Odată cu moartea papei, Vaticanul intră într-o perioadă de tranziție numită sede vacante – „scaunul este vacant”. În această etapă, Colegiul Cardinalilor preia conducerea temporară, fără a putea lua decizii majore, până la alegerea unui nou papă. La două-trei săptămâni după înmormântare, cardinalii sub 80 de ani se adună în Capela Sixtină, locul unde istoria se scrie în tăcere și rugăciune. Aici, în spatele ușilor închise, începe conclavul – procesul strict secret prin care este ales un nou papă. Candidații nu fac campanie, dar sunt recunoscuți de observatori drept papabili – cei considerați „demni de papalitate”. În teorie, orice bărbat botezat romano-catolic este eligibil pentru papalitate, dar în ultimii 700 de ani, papa a fost întotdeauna ales din Colegiul Cardinalilor.

Pe întreaga perioadă a alegerii noului papă, participanţii la Conclav vor dispune de un singur mijloc de comunicare cu lumea exterioară: fumul ce va ieşi de pe hornul ataşat de capelă, vizibil din piaţa Sfântul Petru.
Fiecare rundă de vot este urmată de arderea buletinelor, iar fumul rezultat transmite un mesaj lumii: negru – nu s-a ales un papă, alb – avem un nou pontif. Dacă niciun candidat nu primește majoritatea necesară de două treimi, are loc o altă rundă de vot. Pot exista până la patru runde pe zi. Conclavul care l-a ales pe Papa Francisc în 2013 a durat aproximativ 24 de ore și cinci tururi de scrutin, dar procesul poate dura mai mult; un conclav din secolul al XIII-lea a durat aproximativ trei ani, în timp ce altul din secolul al XVIII-lea a durat patru luni.

Când se ajunge la consensul cerut, un cardinal iese pe balconul Bazilicii Sfântul Petru și rostește cuvintele: Habemus Papam! – „Avem un papă!”. Noul lider spiritual al Bisericii Catolice, după ce și-a ales un nume papal (cel mai probabil unul care onorează un sfânt sau un predecesor), îmbrăcat în sutană albă, își face prima apariție în fața lumii și rostește o scurtă binecuvântare.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

„SĂPTĂMÂNA DE PREVENIRE A DIABETULUI TIP 2”- o nouă campanie a Asociației Diabeticilor din Prahova

Asociația Diabeticilor din Prahova va organiza, în perioada 19 - 23 mai, „SĂPTĂMÂNA DE PREVENIRE A DIABETULUI TIP 2”,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies