26 iunie 2026
No menu items!

PRIMARUL PLOIEŞTIULUI LA VOT: NU NE PERMITEM IZOLAREA FAŢĂ DE UE ŞI NATO

Cele mai vizualizate articole

Primarul Ploieştiului avertizează, în contextul primului tur al alegerilor prezidenţiale, că România nu îşi permite să se izoleze de NATO şi UE.
„Am votat pentru Ploieşti pentru că, dincolo de cuvinte mari, situaţii geopolitice, viitorul României, NATO, Uniunea Europeană, am votat şi pentru Ploieşti pentru că aş vrea ca oamenii să fie conştienţi de miza acestor alegeri. Am votat pentru un Ploieşti european, care face parte din Uniunea Europeană, am votat pentru fonduri europene, am votat pentru toleranţă, am votat pentru valori democratice. Nu ne permitem să ne ducem pe o direcţie de extremism, de izolare faţă de partenerii noştri din NATO şi din UE pentru că consecinţele asupra vieţii de zi cu zi a ploieştenilor, a românilor vor fi dramatice dacă ne întoarcem la 180 de grade şi părăsim drumul pe care am pornit în urmă cu 35 de ani”, a declarat  Poliţeanu după ce a votat.
5/5 - (2 votes)

Evaluează articolul

5/5 - (2 votes)

Cele mai noi știri

Toate traseele montane din Bucegi, redeschise. Salvamont Prahova anunță că sezonul de vară poate începe în siguranță

Toate traseele turistice montane din județul Prahova sunt, începând de acum, oficial deschise, după ce echipele Salvamont Prahova au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies