10 martie 2026
No menu items!

Cadavru descoperit într-o clădire din Ploiești!

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați, la data de 24 iunie a.c., prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că, în incinta unei anexe a unei clădiri situate pe strada Carpenului, ar fi fost descoperit un cadavru uman.

La fața locului s-a deplasat, de urgență, o echipă operativă formată din polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică și ordine publică, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Din dispoziția conducerii Poliției Române, la fața locului se deplasează specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică.

În urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate s-au confirmat. Cadavrul a fost identificat în interiorul unei anexe dezafectate.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Facem precizarea că informațiile vor fi actualizate pe măsura evoluției cercetărilor.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Bărbat arestat preventiv după ce și-a atacat fosta soție cu o rangă!

Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor și...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies