27 aprilie 2026
No menu items!

Accident rutier pe DN1, în zona orașului Azuga

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 17 iulie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în zona orașului Azuga.

Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, care conducea o motocicletă pe Drumul Național 1, pe sensul de mers București–Brașov, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus, din sens opus, de un bărbat de 39 de ani.

În urma impactului, motociclistul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Traficul rutier în zonă este dirijat de polițiștii rutieri pentru prevenirea altor evenimente.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies