2 mai 2026
No menu items!

SCANDAL ÎN FAȚA CĂMINULUI SOCIAL DE PE STRADA RAFINORILOR — INTERVENȚIE RAPIDĂ A POLIȚIEI LOCALE PLOIEȘTI

Cele mai vizualizate articole

Duminică după-amiază, 26 octombrie 2025, în jurul orei 16.30, liniștea de pe strada Rafinorilor din Ploiești a fost tulburată de un conflict izbucnit între mai multe persoane în fața căminului social din zonă.

Alertate prin Dispecerat, echipajele Poliției Locale Ploiești — Serviciul Intervenție Rapidă, sprijinite de două patrule din cadrul Serviciului Ordine Publică — au ajuns imediat la fața locului pentru a calma spiritele.

Potrivit informațiilor oficiale, șase persoane au fost legitimate, iar două dintre ele s-au ales cu amenzi de câte 500 de lei fiecare, în baza Legii nr. 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

În timpul intervenției, una dintre persoanele implicate a fost găsită căzută la sol, motiv pentru care polițiștii locali au solicitat intervenția unui echipaj medical. Victima a primit îngrijiri de specialitate la fața locului.

În paralel, polițiștii locali, împreună cu lucrători ai Secției nr. 4 Poliție, au verificat interiorul imobilului social pentru identificarea persoanei suspectate de agresiune. Aceasta nu a fost însă găsită în zonă, iar cercetările continuă sub coordonarea polițiștilor din cadrul Secției nr. 4.

Reprezentanții Poliției Locale Ploiești reamintesc că instituția acționează constant pentru menținerea ordinii publice și pentru intervenția rapidă în orice situație care poate pune în pericol siguranța cetățenilor.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

USR are subprefect la Prahova! Lucian Moise a depus astăzi jurământul!

Județul Prahova are, începând de astăzi, un nou subprefect, în urma demisiei social-democratului Mircea Tănase. Funcția a fost preluată...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies