9 mai 2026
No menu items!

Bogdan Nica, fost manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, trimis în judecată de DNA

Cele mai vizualizate articole

Medicul Bogdan Nica, fost manager al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Ploiești timp de aproape cinci ani și fost candidat al PNL la funcția de primar al municipiului Ploiești, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Dosarul vizează contracte de achiziții și lucrări de modernizare derulate la nivelul SJU Ploiești. În ultimele luni, anchetatorii anticorupție au efectuat percheziții atât la sediul spitalului, cât și la domiciliul lui Bogdan Nica.

În acest dosar, Bogdan Nica va fi judecat alături de directorul economic al SJU Ploiești, Mihăiță Sorin Iordache, precum și de Bucur Dumitru Alexandru, patronul societății Velmed International. De asemenea, firma SC Velmed International are calitatea de inculpat. Procesul se află pe rolul Tribunalului Prahova.

Bogdan Nica s-a născut la 17 decembrie 1966 și este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, promoția 1993. În octombrie 2020, a fost numit manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Ploiești de către președintele Consiliului Județean Prahova de la acea vreme, Iulian Dumitrescu, funcție pe care a ocupat-o până la sfârșitul lunii martie 2025. În anul 2024, Bogdan Nica a candidat din partea PNL pentru funcția de primar al municipiului Ploiești.

De-a lungul carierei sale, Bogdan Nica a ocupat numeroase funcții în domeniul medical și administrativ, printre care: medic la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte (1994–1996), medic-șef și coordonator al asistenței medicale primare la Policlinica Militară a MAI Ploiești (1996–2005), director executiv al Direcției de Sănătate Publică Prahova (2005–2006 și 2020), secretar general în Ministerul Sănătății (2007–2008), președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (2012–2014), consilier al primarului Ploieștiului în 2017, secretar general adjunct în Ministerul Mediului și director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Timiș în 2019.

Trimiterea în judecată marchează un nou capitol într-un dosar cu implicații majore pentru sistemul sanitar prahovean, urmând ca instanța să stabilească vinovăția sau nevinovăția celor implicați.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Sinaia: Furnizarea apei, oprită temporar în cartierele Izvor și Platou Izvor din cauza viiturilor

Locuitorii din cartierele Izvor și Platou Izvor din orașul Sinaia au rămas temporar fără apă potabilă, după ce viiturile...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies