Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor și violare de domiciliu, după ce un bărbat ar fi pătruns în locuința fostei soții și ar fi atacat-o cu o rangă metalică.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut pe 8 martie 2026, în jurul orei 12:00. Inculpatul, identificat prin inițialele P.O.A., ar fi intrat fără drept în locuința fostei sale soții, P.G.L., după ce a forțat ușa de acces în imobil. Bărbatul ar fi fost înarmat cu o rangă metalică și s-ar fi năpustit asupra femeii, lovind-o de mai multe ori în zona capului.
Victima a reușit să iasă din casă și să fugă spre poarta curții, însă agresorul ar fi urmărit-o și ar fi continuat să o lovească cu obiectul contondent. Agresiunea a fost oprită de intervenția unui martor, care l-a deposedat pe bărbat de rangă și l-a îndepărtat de victimă.
Conform concluziilor preliminare emise de Serviciul de Medicină Legală Prahova, femeia prezintă leziuni traumatice produse prin lovire repetată cu un corp dur, fiind necesare între 9 și 10 zile de îngrijiri medicale.
În aceeași zi, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului pentru 24 de ore, sub acuzațiile de tentativă de omor și violare de domiciliu.
Pe 9 martie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta este continuată de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigații Criminale, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Procurorii precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal și nu înfrâng, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.



