26 mai 2026
No menu items!

Criză iminentă în Prahova: Prefectul Daniel Nicodim acuză ESZ că lasă zeci de mii de oameni fără apă până la 6 zile

Cele mai vizualizate articole

Prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, critică dur decizia Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) de a sista furnizarea apei potabile pentru aproximativ 48 de ore în mai multe localități din Prahova și Dâmbovița(Lucrările ar urma să afecteze consumatorii din Municipiul Câmpina și pe cei din localitățile: Șotrile, Telega, Brebu, Cornu, Breaza, Bănești, Băicoi, Florești)., acuzând lipsa totală de consultare și o informare deficitară a autorităților.

Acesta a declarat că a aflat inițial din presă despre oprirea alimentării cu apă, ulterior primind doar o simplă notificare din partea ESZ, transmisă și celorlalte instituții. Măsura, programată să intre în vigoare începând cu noaptea de 31 martie, ora 00:30, ar urma să afecteze nouă localități din Prahova: Câmpina, Șotrile, Telega, Brebu, Cornu, Breaza, Bănești, Băicoi și Florești, adică zeci de mii de locuitori.

Prefectul consideră că decizia a fost luată unilateral, fără consultarea primarilor, a Prefecturii, a Consiliului Județean sau a operatorului Hidro Prahova. În acest context, el a convocat de urgență o ședință pentru clarificarea situației și a solicitat amânarea intervenției până după Sărbătorile Pascale.

Nicodim atrage atenția că perioada reală fără apă potabilă ar putea depăși cu mult cele 48 de ore anunțate. Potrivit acestuia, după oprirea furnizării, Hidro Prahova are nevoie de aproximativ 12 ore pentru recalibrarea sistemului, iar Direcția de Sănătate Publică poate avea nevoie de până la 72 de ore pentru a confirma potabilitatea apei. Astfel, în practică, populația ar putea rămâne fără apă aproape șase zile, chiar și în scenariul optimist.

Situația este agravată, spune prefectul, și de faptul că la ședința organizată la Prefectură, ESZ a trimis un reprezentant fără putere de decizie, incapabil să ofere explicații clare privind necesitatea intervenției.

„Este inadmisibil ca astfel de decizii, cu impact major asupra populației, să fie luate fără consultare și fără un plan clar”, a transmis Nicodim, subliniind că nu va permite repetarea unei crize a apei în județ, similară celei din urmă cu câteva luni.

Prefectul solicită public conducerii ESZ Prahova să nu oprească furnizarea apei până când nu prezintă explicații tehnice clare și un plan coordonat, responsabil și asumat, insistând că interesul cetățenilor trebuie să rămână prioritar.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Ministrul interimar al Culturii, Demeter András István, și-a dat demisia după scandalul înregistrării controversate

Ministrul interimar al Culturii, Demeter András István, și-a anunțat demisia din funcție în urma scandalului provocat de apariția în...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies