8 iulie 2026
No menu items!

Accident pe DN1D, în Tomșani. O femeie a fost transportată la spital

Cele mai vizualizate articole

Un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism s-a produs miercuri dimineață pe DN1D, în dreptul localității Tomșani, sat Măgula.

La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor.

În cele două vehicule se aflau șapte persoane, toate conștiente la sosirea echipajelor de intervenție. Victimele au fost evaluate medical la fața locului.

În urma evaluării, o femeie în vârstă de 37 de ani, care a suferit un traumatism la membrul inferior drept, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Cutremur în PNL: Tribunalul București suspendă noua conducere și toate deciziile Congresului

Tribunalul București a dispus miercuri suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal din...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies