17 aprilie 2026
No menu items!

PACIENŢII ARŞI LA COLCEAG VOR FI DUŞI ÎN STRĂINĂTATE

Cele mai vizualizate articole

Ministerul Sănătăţii anunţă că cei doi pacienţi care au suferit grave arsuri în incendiul de la Colceag ar putea fi duşi la tratament în străinătate. „La UPU Ploieşti se face acum evaluarea, se oferă asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat. În paralel se urmează procedura legală, conform Ordinului Ministrului Sanatatii nr. 2.063 din 2 decembrie 2020, pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave”, a transmis Ministerul Sănătăţii. Cele două victime sunt angajaţi ai fabricii, iar primele date arată că bărbaţii nu se aflau în interiorul halei cuprinse de flăcări, ci au intervenit încercând să stingă focul.

UPDATE

„Având în vedere primele informaţii transmise privind suprafaţa afectată şi gradul arsurilor, pacienţii întrunesc criteriile de admitere într-un centru de mari arşi. România nu are, în prezent, un astfel de centru. După ce se primesc concluziile comisiei de specialitate întrunită la nivelul spitalului, se va decide eventualul transfer. Medicii de la UPU Ploieşti lucrează în prezent la stabilizarea pacienţilor”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Termo Ploiești pregătește închiderea sezonului de încălzire în sistemul centralizat

Termo Ploiești a anunțat că, începând de astăzi, demarează pregătirile pentru finalul sezonului de încălzire în sistemul centralizat din...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies