Astăzi s-a depășit pragul de 3 milioane de români vaccinați anticovid-19. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 25 aprilie a.c., ora 17.00, este următoarea:
Persoane vaccinate:

Doze administrate:
| Tip vaccin | În ultimele 24 ore | Din 27 decembrie 2020 |
| Pfizer | 59.649 | 3.877.943 |
| Moderna | 9.601 | 416.678 |
| AstraZeneca | 7.854 | 537.582 |
| TOTAL | 77.104 | 4.832.203 |
Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 183.173 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 142.353 doze Pfizer/BioNTech, 20.220 produse de compania Moderna și 20.600 de doze AstraZeneca. Dintre acestea, au fost administrate 172.928 doze (ora raportării – 13:00).
106.853 de persoane au fost imunizate în județul nostru, din care 66.075 și cu cea de-a doua doză de vaccin. Stocul disponibil, în acest moment, este de 10.101 doze vaccin.
De la debutul vaccinării și până în prezent, au fost înregistrate 144 doze „pierdute“ și 36 de reacții adverse post imunizare (RAPI).
Modalitățile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19 sunt:
– prin medicul de familie;
– individual, în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro;
– la numărul unic 021.414.44.25;
– prin direcțiile de asistență socială;
– prin aparținător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.
Persoanele interesate să se vaccineze cu Vaxzevria (AstraZeneca) o pot face fără programare prealabilă. Înainte de a se prezenta la centrele care dispun de astfel de fluxuri trebuie să se intereseze de disponibilitatea locurilor, să nu aibă simptome asociate COVID-19. În momentul prezentării la imunizare, este obligatoriu să aibă asupra lor un act de identitate.
Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
Menționăm că 159 reacții adverse sunt în curs de investigare.



