Se pare că un condamnat definitiv, chiar cu suspendare, pentru fapte în care sunt implicați minori nu e scandalos pentru cetățenii din Șotrile! Doar pentru restul lumii! Ce poate fi mai penibil?
Bogdan Davidescu, cel care a fost condamnat în 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a câștigat un nou mandat de primar al comunei Șotrile. Fostul pesedist, de această dată nemaifiind susținut oficial de PSD, așa cum s-a întâmplat la alegerile de anul trecut, a luat 47,79% din voturile alegătorilor. De ce? Ce i-a mânat pe alegători să meargă pe ” mâna” acestuia? Oare faptul că PSD nu a avut candidat a ”contat”?
Pentru că Davidescu a candidat independent și de această dată, însă fără o susținere fățișă a partidului din care a făcut parte, dar cu toate acestea, cu toate că întreaga comunitate știe ce a făcut, cu toate că lumea mai știe și că nu poate deveni primar.. ei bine, a fost votat!
Hilar este că deși a câștigat alegerile, acesta nu va putea deveni primar!
Șotrile vor rămâne în continuare fără edil și se vor organiza noi alegeri… la care, desigur va candida din nou ”independentul”! Pesemne că așa va face până la momentul în care restricțiile privind deținerea unei funcții publice vor expira.
La alegerile de duminică s-au prezentat la vot la Șotrile 1.820 de alegători, adică 69,43% din totalul celor cu drept de vot.
|
DAVIDESCU DANIEL BOGDAN
|
844
|
47,79 % |
|
BROȘTEANU GABRIEL |
702
|
39,75 % |
|
PREDA GHEORGHE-IULIAN |
184
|
10,41 % |
|
MOSOR IONUȚ-CĂTĂLIN |
36
|
2,03 % |
54 de voturi au fost declarate nule.



