ISU Prahova anunţă că, la Buşteni, peste 50 de locuinţe au fost inundate, iar zece persoane au fost evacuate împreună cu Salvamont şi SVSU.
Bilanţul ploilor din această dimineaţă arată că au fost înregistrate probleme la Sinaia, Buşteni şi Azuga.
Astfel, la Sinaia, patru gospodării sunt inundate, iar un autoturism parcat a fost luat de apă. De asemenea, terasamentul CF linia II este afectat. Nu sunt trenuri blocate sau redirecţionate, iar la faţalocului se aşteaptă vagoane cu piatră pentru a reabilita zona. Traficul feriviar se desfăşoară pe un singur fir între staţiile Sinaia şi Buşteni.
De asemenea, la Buşteni, peste 50 de locuinţe din Buşteni şi un supermarket au fost inundate, iar forţele de intervenţie au evacuate 10 persoane.
În urma ploilor, carosabilul a fost acoperit de aluviuni la Buşteni, unde DN 1 a fost complet blocat, dar şi la Azuga.



