Reprezentantele României, atleta Daniela Stanciu și luptătoarea Andreea Ana, au ratat calificările în fazele superioare ale întrecerilor în care au luat startul în ziua a 13-a.
Andreea Ana a fost învinsă în primul tur al categoriei 53 de kilograme de Vanesa Kaladzinskaya (Belarus), prin superioritate. Reprezentanta României mai revine mâine pe saltea doar dacă adversara ajunge în finală.
Daniela Stanciu intrase bine în competiție, reușind la săritura în înălțime 1,90m. Din păcate nu a putut trece și de pragul de 1,93m și nu s-a calificat în finală.



