17 iulie 2026
No menu items!

PODURI PESTE DÂMBU ŞI PIETONALUL DIN CENTRU- DOCUMENTAŢIA DE AVIZARE A FOST FINALIZATĂ

Cele mai vizualizate articole

Primăria Ploieşti anunţă finalizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) pentru patru investiţii importante.
Astfel, mâine, cele patru documentaţii vor fi supuse, spre analiză, Comisiei tehnico-economice de avizare din cadrul municipalităţii, urmând ca, ulterior, aceste obiective să fie prezentate, spre aprobare, consilierilor locali, în următoarea şedinţă ordinară a Consiliu Local al municipiului Ploieşti.

Proiectele de investiţii amintite sunt:

Pod peste pârâul Dâmbu, strada Muzelor. În principal se are în vedere realizarea unui pod nou cu lungimea de 10 m şi lăţimea de 4 m deschis atât accesului auto cât şi celui pietonal;

Pasarelă peste pârâul Dâmbu, Strada Cometului. Aceasta va fi deschisă accesului pietonal;

Pasarelă peste pârâul Dâmbu, strada Neajlov. Aceasta va fi deschisă accesului pietonal;

Reamenajare pavaj pietonal în zona cuprinsă între Casa de Cultură a Sindicatelor şi centrul comercial Winmarkt. Zona respectivă va fi refăcută în totalitate.

„Aceste proiecte, derulate de administraţia publică ploieşteană, au ca scop îmbunătăţirea gradului de accesibilitate a zonei, fluidizarea traficului, traversarea pârâului în condiţii de siguranţă şi implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a calităţii mediului înconjurător şi de dezvoltare durabilă”, spune municipalitatea.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici și campionul mondial Pan Zhanle au vizitat Castelul Peleș. Campionul chinez: „Vreau să revin în România”

După mai multe zile de antrenamente intense la București, campionii olimpici David Popovici și Pan Zhanle, deținătorul recordului mondial...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies