17 iulie 2026
No menu items!

Accident pe Autostrada A7, în Prahova. Un șofer a rămas încarcerat după impactul dintre un autocamion și un autoturism

Cele mai vizualizate articole

Un accident rutier s-a produs vineri pe Autostrada A7, în dreptul comunei Dumbrava, la kilometrul 7, fiind implicate un autocamion încărcat cu paleți și un autoturism. La fața locului intervin mai multe echipaje de salvare, iar circulația în zonă se desfășoară în condiții de intervenție.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a mobilizat două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. În sprijin acționează și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, dintre care una este încadrată cu medic.

Potrivit primelor informații, în urma impactului au fost implicate un autocamion încărcat cu paleți și un autoturism în care se aflau doi adulți și un minor.

Șoferul autocamionului s-a autoevacuat și nu are nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

În schimb, pompierii acționează pentru extragerea șoferului autoturismului, care a rămas încarcerat, însă este conștient. Ceilalți doi ocupanți ai mașinii sunt evaluați medical la fața locului de echipajele de prim ajutor.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE: Prima victima începe deplasarea catre UPU Ploiești, fiind transportată de către o ambulanță SMURD. Victima a suferit diverse traumatisme, însă se află în stare de conștiență. De asemenea, sunt transportați la UPU Ploiești pentru îngrijiri suplimentare si ceilalți ocupanti ai autoturismului, un adult si un copil (5 ani). Transportul se realizează cu o ambulanță SAJ Prahova.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Circulația a fost redeschisă pe DJ 101R, la Câmpina, după peste două luni de lucrări. Virgiliu Nanu: „Vom avea un drum unde nu vom...

Circulația rutieră pe sectorul afectat al DJ 101R – Bulevardul Carol I din municipiul Câmpina, drumul județean care face...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies