Aproape 50% din testele COVID făcute în Prahova în urmă cu o zi au fost pozitive. Astfel, după o zi cu 1.010 teste (128 RT-PCR şi 882 teste rapide), au fost confirmate 480 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.
În ultimele 24 de ore, 24 de pacienţi COVID, cu vârste de 44-91 de ani, au decedat.
Numărul cazurilor active la zi este de 7.164. Din cei 177 reinfectati, 42 sunt cazuri active.
Conform raportării DSP, numărul de paturi COVID-19 ocupate este de 633. În secţiile ATI sunt ocupate toate cele 26 de paturi.
Rata de incidenţă judeţeană este de 8,80 cazuri/ 1000 locuitori.



