Un sistem de monitorizare video a zonelor cu infracţionalitate ridicată din Ploieşti, parţial plătit de Poliţia Locală, a fost pus la sertar din anul 2008 (!!!), paguba de 55.000 de lei fiind depistată de inspectorii Curţii de Conturi la controlul de anul trecut.
„Poliţia Locală a Municipiului Ploieşti a angajat şi a plătit în perioada octombrie 2007 – iulie 2008 suma de 55.000 lei, reprezentând studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie, caiet de sarcini, autorizaţie de construire, taxe şi avize pentru obiectivul de investiţii <Sistem monitorizare video zone de infracţionalitate ridicată>, obiectiv de investiţii necontractat şi nerealizat până la data prezentei verificări, astfel cum a rezultat din documentele puse la dispoziţie de reprezentanţii entităţii”, arată raportul de la Curtea de Conturi.
Conform acestuia, la data de 31.12.2020, suma de 54.584,82 lei se regăseşte în soldul contului 231 – „imobilizări corporale în curs de execuţie” şi mai mult decât atât, ulterior anului 2008, obiectivul de investiţii nu s-a mai regăsit pe listele anuale de investiţii.
În acelaşi raport, inspectorii arartă că, în perioada 2020 – iunie 2021, în cazul a 10 contracte din care 6 de consultanţă şi proiectare şi 4 de execuţie, municipiul Ploieşti a efectuat plăţi din bugetul local reprezentând penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată stabilite prin sentinţele emise de către instanţele de judecată, în valoare totală de 11.150.000 lei, fără să facă demersuri pentru stabilirea cauzelor care au condus la plata acestor sume din bugetul local şi a persoanelor prin a căror acţiune sau inacţiune s-a ajuns în această situaţie şi fără să recupereze sumele plătite de la persoanele răspunzătoare. De asemenea, a plătit la bugetul de stat suma de 18.000 lei reprezentând penalităţi de 2% pentru sumele notificate către Comisia de autorizare a împrumuturilor locale netrase până la finele anului 2018 şi a disponibilizat sume autorizate ca trageri în anul 2018 care au fost reautorizate abia la finele lunii august 2019, fără să se întreprindă demersuri pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea acestor situaţii şi recuperarea sumelor de la persoanele răspunzătoare.



