La a doua probă a examenului de bacalaureat din acest an, cea obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), s-au înscris 4.823 de candidați. Dintre aceștia, 264 de candidați au promovat proba într-o sesiune anterioară. Un număr de 4.559 de candidați au fost așteptați în centrele de examen. Au fost prezenți 4.474 candidați, 85 de candidați fiind absenți.
1.039 de candidați au susținut proba de istorie, iar 3.435 de candidați au susținut proba de matematică. Diferența de candidați prezenți la această probă, față de prima probă, este justificată de faptul că absolvenții de liceu din anii anteriori susțin doar probele pe care le-au picat, celelalte fiind promovate și recunoscute în anii anteriori.
Nu s-au înregistrat tentative de fraudare a examenului. La nivel național 38 de candidați au fost eliminați pentru fraudă și tentativă de fraudă.
Mâine, miercuri 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării.



