Alternativa la DN 1, drumul judeţean Brădet-Valea Doftanei, va fi gata peste 5 ani, a afirmat, azi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila. Acest tronson de drum a fost catalogat de ministrul drept obiectiv „strategic”.
Conform ministrului Cseke, în zilele următoare, anunţul de licitaţie publică pentru realizarea acestei investiţii va fi vizibil pe SICAP, iar potrivit Studiului de Fezabilitate, este prevăzut un termen de 6 luni pentru proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor, astfel că, peste cinci ani, noul drum ar trebui să fie gata.
„Se va urca în SICAP investiţia referitoare la reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean care face legătura între Brădet BV şi Valea Doftanei Prahova, o investiţie cu o lungime de peste 25 kilometri şi care va putea constitui o alternativă reală pentru DN 1, respectiv DN 1 A. Hotărârea de Guvern este de anul acesta, din februarie. Practic, acest tronson, care este clasificat ca drum judeţean, dar pe o parte însemnată este impracticabil, va deveni, prin reabilitare şi prin modernizare, o cale alternativă pentru toţi cei care vor să ajungă de la Braşov la Bucureşti şi de la Bucureşti la Braşov”, a precizat Cseke Attila.
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com



