3 mai 2026
No menu items!

MINISTERUL JUSTIȚIEI SALUTĂ ELIMINAREA ROMÂNIEI DIN LISTA DE SUPRAVEGHERE A SUA PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE

Cele mai vizualizate articole

Ministerul Justiției salută eliminarea României din Lista de supraveghere a Departamentului de Stat al SUA, aşa cum rezultă din Raportul anual privind traficul de persoane.

„Este o recunoaștere a eforturilor depuse de autoritățile române în ultimul an pentru prevenirea și combaterea acestui flagel, la nivel legislativ, instituțional și operativ. Acestea includ, printre altele, investigarea, trimiterea în judecată și condamnarea unui număr însemnat de traficanți, operaționalizarea Serviciului de combatere a traficului de persoane în cadrul DIICOT, reglementarea imprescriptibilității infracțiunilor de trafic, ceea ce oferă autorităților mai mult timp pentru descoperirea și cercetarea acestora. Raportul recunoaște demersurile Ministerului Justiției de a elabora o nouă politică publică în materia recuperării bunurilor provenite din infracțiuni, care introduce un mecanism financiar de susținere a victimelor infracțiunilor de trafic, dar și eforturile de a operaționaliza camere amenajate special pentru audierea minorilor în cadrul parchetelor și instanțelor din țară. Este subliniată colaborarea Ministerului Justiției cu Uniunea Națională a Barourilor din România pentru a specializa pregătirea profesională a avocaților din perspectiva asistării victimelor traficului, alături de demersurile de evaluare a eficienței practice a mecanismelor de indemnizare a victimelor”, arată Ministerul Justiţiei.

Totodată, MJ precizează că, deși recomandările formulate nu vizează în mod direct activitatea instituției, ministrul va continua susținerea cu prioritate a agendei anti-trafic în dialogul cu sistemul judiciar, din perspectiva perfecționării profesiilor juridice, asigurării în continuare a suportului legislativ pentru activitatea eficientă a organelor judiciare și susținerii, în limita competențelor instituționale, a demersurilor de îmbunătățire și adaptare a infrastructurii și resurselor instanțelor și parchetelor pentru a face față rigorilor cerute de protecția eficientă a victimelor și de tratarea cu profesionalism a cauzelor penale care au ca obiect infracțiuni de trafic.

Reamintim că, încă de la sfârșitului anului 2019, Ministerul Justiției a organizat un cadru extins de cooperare interinstituțională pentru lupta împotriva traficului de persoane. În acest sens, au avut loc întâlniri de lucru repetate cu conducerea Ministerului Public, DIICOT, MAI, Ambasada Statelor Unite. De asemenea, au avut loc întâlniri de lucru cu omologi din UE, Comisarul pentru Justiție și ambasadori, pentru strângerea cooperării în domeniul combaterii transfrontaliere a fenomenului. Acțiunile Ministerului Justiției s-au focalizat pe 5 direcții majore: a. îmbunătăţirea asistenţei oferite victimelor traficului de persoane b. recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni c. culegerea și prelucrarea datelor statistice în materie d. îmbunătăţirea pregătirii profesionale e. consolidarea urmăririi penale. Aceste activități, desfășurate de Ministerul Justiției pe parcursul elaborării și aplicării Strategiei și Planului de Acțiuni vor fi continuate în cadrul competențelor sale legale.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Bărbat decedat după ce a fost surprins de o avalanșă pe Valea Coștilei!

O avalanșă s-a produs sâmbătă, în jurul prânzului, în Masivul Bucegi, pe Valea Coștilei, surprinzând un grup de persoane...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies