17 iunie 2026
No menu items!

Luni, CET Brazi va fi transmis municipiului Ploiești!

„Sunt convins că toată lumea o să muncească intensiv ca, la începutul lunii octombrie, să avem apă caldă”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova

Cele mai vizualizate articole

Astăzi, 23 septembrie, consilierii județeni, reuniți într-o ședință extraordinară au votat proiectul referitor la atestarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Prahova, respectiv CET Brazi și terenul aparținând acestuia. Prin această procedură se poate trece la următorul pas, acela de a transfera municipiului Ploiești CET-ul. Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu a declarat că luni, 26 septembrie va avea loc ședința prin care se va vota solicitarea Consiliului Local Ploiești în ceea ce privește transferul CET-ului și a rețelei primare către municipiul Ploiești.

Tot luni, au fost convocați reprezentanții operatorului de termoficare, cei ai A.D.I. Termo Prahova și aparatul de specialitate, pentru întocmirea procesului verbal de predare-primire a bunurilor de retur, urmând ca apoi să se procedeze în același mod, către municipalitatea ploieșteană. Noua societate, a Ploieștiului, va prelua salariații de la fosta societate, iar de la acest moment urmează obținerea licențelor de la ANRE.

„Sunt convins că toată lumea o să muncească intensiv ca, la începutul lunii octombrie, să avem apă caldă”, a declarat acesta.

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Tânăr de 19 ani, transportat în stare gravă la spital după un accident rutier produs în Băicoi! UPDATE: tânărul a decedat!

Un grav accident rutier produs pe strada Înfrățirii din orașul Băicoi s-a încheiat tragic. Tânărul care s-a răsturnat cu...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies