Grupul consilierilor locali PNL susţine ca preţul la gigacalorie pe care îl vor suporta ploieştenii după repornirea distribuţiei de apă caldă şi căldură să rămână neschimbat (222,49 lei/Gcal cu TVA) pentru sezonul de iarnă 2022-2023, indiferent care va fi preţul de producere a agentului termic avizat de ANRE pentru noua societate TERMO-Ploieşti.
Solicitarea acestora vine în contextul în care criza termiei, care durează de peste două luni, este aproape de final.
„După ce ploieştenii au fost supuşi unui imens disconfort timp de peste două luni, considerăm că este inacceptabilă orice scumpire, oricât de mică ar fi aceasta. Suntem conştienţi că subvenţia acordată reprezintă un efort foarte mare pentru bugetul local, dar în această situaţie, după deblocarea crizei apei calde, orice alt proiect păleşte în fata acestei priorităţi: PLOIEŞTENII TREBUIE SĂ DEPĂŞEASCĂ ACEASTĂ IARNĂ ÎN CONDIŢII DE SIGURANŢĂ ŞI CONFORT. Decizia grupului de consilieri locali a primit pentru acest demers votul unanim al membrilor Biroului Politic Permanent al PNL Ploieşti”, anunţă grupul consilierilor locali PNL.



