La data de 28 octombrie a.c. în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni au fost sesizați de către un minor în vârstă de 16 ani despre faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier, pe strada Republicii din oraș.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat cei doi tineri, cu vârstele de 14, respectiv 16 ani, implicați în eveniment, care conduceau două motocicluri.
În urma impactului, tânărul în vârstă de 16 ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cu ocazia verificărilor celor doi tineri în bazele de date a rezultat faptul că minorul în vârstă de 14 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, motociclul condus de acesta, nu figura ca fiind înmatriculat.
Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă.



