Primăria Ploieşti anunţă că au fost aprobate alte două finanţări europene prin PNRR Componenta C10- Fondul local.
„Elaborarea în format digital – GIS a PUZ-ului pentru Municipiul Ploieşti – Zona Centrală” şi „Elaborarea/ actualizarea în format GIS a PUG-ului pentru Municipiul Ploieşti” au ca scop furnizarea serviciilor publice digitale interoperabile, personalizate şi uşor de utilizat.
Astfel, se vor înfiinţa pârghiile necesare pentru îmbunătăţirea cadrului de planificare teritorială prin documente şi proceduri simplificate şi digitalizate de amenajare a teritoriului, cetăţenii urmând să aibă acces sporit şi transparent la documentele de planificare spaţială şi teritorială.
Valoarea totală a celor două proiecte este 4.247.059,421 lei cu TVA.
Implementarea proiectelor mai sus menţionate contribuie astfel la îndeplinirea obiectivului specific componentei 10, propus în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv, asigurarea cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor din România prin investiţii în infrastructura locală care vor susţine rezilienţa şi tranziţia verde a zonelor urbane şi rurale, precum şi reducerea disparităţilor teritoriale la nivel regional, intraregional şi intra-judeţean, contribuind astfel la îndeplinirea reformei 1 – Crearea cadrului pentru mobilitate urbană durabilă.
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com



