31 iulie 2026
No menu items!

UN PLOIEŞTEAN ŞI-A BĂTUT NEVASTA ŞI I-A AGRESAT PE POLIŢIŞTII VENIŢI LA FAŢA LOCULUI. EL A FOST REŢINUT

Cele mai vizualizate articole

Un ploieştean care şi-a bătut nevasta, aseară, iar apoi s-a manifestat agresiv faţă de poliţiştii sosiţi la faţa locului a fost reţinut.

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi, în jurul orei 20.30m despre faptul că, în urma unui conflict spontan, o femeie a fost agresată fizic de către soţul ei, la domiciliul acestora din municipiul Ploieşti.

În baza sesizării s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, din verificări stabilindu-se faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul în vârstă de 53 de ani, ar fi agresat-o fizic pe soţia sa în vârstă de 48 de ani.

În urma conflictului, femeia nu a necesitat transportarea la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Întrucât bărbatul avea un comportament recalcitrant faţă de poliţişti, acesta a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii.

În cauză a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, emiţându-se un ordin provizoriu de protecţie.

Astfel, în baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

BOMBA CU CEAS DIN SALARIILE BUGETARILOR: Statul plătește anual 13,7 miliarde de lei doar pe sporuri!

Statul român cheltuiește anual suma astronomică de 13,7 miliarde de lei pentru a achita cele peste 150 de tipuri...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies