12 iunie 2026
No menu items!

LUMINIŢELE DE SĂRBĂTORI SE APRIND, LA PLOIEŞTI, PE 5 DECEMBRIE

Cele mai vizualizate articole

Iluminatul public ornamental de sărbători va fi aprins, la Ploieşti, luni, 5 decembrie, la ora 18.00.
Momentul festiv va avea loc în fața sediului municipalității, din Piața Eroilor nr. 1 A, în prezența copiilor, a părinților și bunicilor, precum și a reprezentanților administrației publice locale.
Pentru buna desfășurare a acestui eveniment și pentru ca ploieștenii să admire din plin frumusețea iluminatului public festiv, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației, întrunită în ședință de lucru, astăzi, a aprobat închiderea circulației rutiere, în data de 5 decembrie, începând cu ora 17.00 până la ora 22.00, pe tronsonul cuprins între sens giratoriu Catedrala ″Sf. Ioan Botezătorul″ (Piața Eroilor nr. 1 A ) și strada Gheorghe Lazăr (Piața Victoriei).
Închiderea circulației se va realiza doar în cazul în care reprezentanții Poliției Municipiului Ploiești consideră că aceasta este oportună.
De asemenea, în aceeași seară, municipalitatea va deschide “Orășelul Copiilor”, în incinta Complexului Hipodrom Ploiești. Zona de agrement va fi deschisă până în data de 08 ianuarie 2023.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

PNL nu va susține Guvernul propus de Eugen Tomac. Ilie Bolojan: „Un guvern fără susținere politică nu poate spera decât la supraviețuire”

Partidul Național Liberal a decis să nu susțină învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat președintele...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies