Corespondentul postului PRO TV în judeţul Dâmboviţa, Marius Buga, a fost arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 și 4 lit. e din Codul Penal. Față de persoana de sex masculin a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a informat IPJ Dâmboviţa.
Judecătoria Târgovişte a dispus, în această seară, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Buga.



