23 iunie 2026
No menu items!

Ce mai fură prahoveanul: conductă de transport țiței!

Cele mai vizualizate articole

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale despre faptul că pe raza comunei Șoimari ar fi fost sustrasă o țeavă care transporta produs petrolier.

Deplasați la fața locului, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind sectionată conducata de transport țiței aparținând unei societăți de profil, iar un segment de aproximativ 40 de metri a fost sustras, solul fiind infestat cu produse petroliere.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei ca fiind doi bărbați cu vârstele de 28, respectiv 30 de ani din comuna Șoimari. În baza probatoriului administrat față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și poluarea prin evacuare, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Primele relantisoare au fost montate la trecerea de pietoni de la Timken, după accidentul mortal de săptămâna trecută

La aproape o săptămână de la accidentul mortal produs pe trecerea de pietoni din zona Timken (Bariera Bucureşti), autorităţile...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies