3 mai 2026
No menu items!

ÎNCEPE CAMPANIA DE COMBATERE A AMBROZIEI! AMENZI PENTRU CEI CARE NU IAU MĂSURI ÎMPOTRIVA ACESTEI PLANTE

Cele mai vizualizate articole

Municipalitatea ploieşteană anunţă că demarează campania de combatere și distrugere a ambroziei, plantă invazivă al cărei polen poate afecta direct cetățenii provocând alergii.
Potrivit Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația de a desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin:
✓ cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată;
✓ distrugerea cu unelte agricole;
✓ smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate;
✓ efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole;
✓ erbicidarea terenurilor.
Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a ambroziei.
AMBROZIA (denumirea științifică „Ambrosia artemisiifolia“) este o plantă cu caracter invaziv, nocivă pentru sănătatea populației, iar expunerea la polenul acestei plante poate duce la apariția unor fenomene de tip alergic, în perioada florescenței.
Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie și se întinde până sfârșitul lui octombrie.
În demersurile de combatere a plantei și reducerea incidenței cazurilor de alergie la polenul acestei plante este necesară implicarea cetățenilor care dețin suprafețe de teren infestate, prin luarea măsurilor de combatere înainte de perioada de înflorire.
Informații suplimentare legate de metodele de prevenire și combatere a plantei respective se pot obține și de la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, telefon: 0244-593210.
Totodată, pentru a semnala prezența plantei, ploieștenii se pot adresa dispeceratului Primăriei Ploiești, la nr. de telefon 0244-984, Compartimentului Protecția Mediului din cadrul R.A.S.P. Ploiești, la nr. telefon 0244-541.071 – interior 114, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., la telefon 0244-977, precum și Poliției Locale, la dispeceratul permanent al instituției 0244-954.
Primăria solicită proprietarilor de terenuri să se alăture acestei campanii, să verifice dacă pe terenurile pe care le dețin crește această plantă și să ia măsurile necesare, pentru evitarea răspândirii vegetației invazive, îndepărtând-o de pe proprietățile lor.
Nerespectarea obligațiilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Bărbat decedat după ce a fost surprins de o avalanșă pe Valea Coștilei!

O avalanșă s-a produs sâmbătă, în jurul prânzului, în Masivul Bucegi, pe Valea Coștilei, surprinzând un grup de persoane...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies