25 mai 2026
No menu items!

S-A VOTAT ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE ALE PARLAMENTARILOR. ŞOŞOACĂ A FLUIERAT CA LA OI ŞI A FĂCUT CIRC

Cele mai vizualizate articole

Parlamentul a votat, azi, cu 382 de voturi pentru şi 3 împotrivă, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Evenimentul a fost „marcat” de senatoarea Diana Şoşoacă în stilu-i caracteristic, astfel că ea a fluierat în şedinţă şi a făcut scandal, încercând să oprească dezbaterile. Premierul Marcel Ciolacu a fost întrerupt în timp ce susţinea declaraţii de presă la Parlament de către Diana Şoşoacă, după ce plenul reunit al Camerei şi Senatului a adoptat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarulor. Aceasta l-a numit dictator pe liderul PSD, „grobian” şi „trădător de neam şi ţară”. În schimb, Ciolacu i-a transmis senatoarei că este „o mincinoasă ordinară”.

”Pensiile speciale sunt o minciună, e neconstituţional”, a strigat Diana Şoşoacă în plenul reunit.

Senatoarea a venit în plen cu un fluier, pe care l-a folosit pe tot parcursul dezbaterilor şi a plenului. Ulterior, aceasta a folosit şi un clopoţel pentru a-l întrerupe pe preşedintele de şedinţă, social-democratul Alfred Simonis.

”La balamuc”, a comentat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis. ”Lăsaţi circul în sală, nu ne intimidaţi”, a mai spus el.

”Vă invit pe toţii la zoo, să mergem cu toţii după o astfel de şedinţă. Declar şedinţa închisă”, a spus Simonis.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Cristian Mungiu câștigă al doilea Palme d’Or! Filmul ”Fjord” îl aduce pe regizorul român în galeria marilor regizori ai lumii!

Filmul „Fjord”, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat marele trofeu Palme d'Or la cea de-a 79-a ediție...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies