26 aprilie 2026
No menu items!

CÂMPINA: PROBLEME LA LOCURILE DE JOACĂ. PRIMĂRIA A FOST AMENDATĂ DE OPC

Cele mai vizualizate articole

Primăria municipiului Câmpina a fost amendată cu 32.000 de lei de Protecţia Consumatorilor pentru nereguli găsite la locurile de joacă pentru copii, fiind dispusă măsura interzicerii utilizării echipamentelor cu deficienţe, până la remedierea acestora.
„Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Prahova a desfăşurat, în cadrul Comandamentului Iarnă 2023 – structură special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru a supraveghea piaţa, în zonele preferate de turişti, în sezonul hibernal – o serie de acţiuni de control la locurile de joacă pentru copiii din municipiul Câmpina, administrate de primăria oraşului. În urma neregulilor constatate, comisarii CJPC Prahova au aplicat municipalităţii următoarele sancţiuni: două amenzi contravenţionale în valoare totală de 32.000 lei şi măsura interzicerii utilizării echipamentelor cu deficienţe, până la remedierea acestora”, a transmis Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Abaterile constatate au fost: folosirea unui covor antitraumă deteriorat, utilizarea unor echipamente de joacă deteriorate (scaune ale leagănelor pentru copii rupte, sisteme de prindere a echipamentelor ruginite, tobogan cu podea ruptă, vopsea exfoliată, pete de rugină, sisteme de prindere nealiniate, cu spaţiu între elemente, prezentând pericol de accidentare), lipsa informărilor cu privire la grupa de vârstă si greutatea acceptată, pentru folosirea echipamentelor, utilizarea unor echipamente de agrement fitness fără capace de protecţie la sistemul de prindere-susţinere şi folosirea unor leagăne cu stâlpi de susţinere din lemn, deteriorate, cu partea de prindere la sol ruptă şi holţşurub ieşit.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies