Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a inaugurat astăzi dispeceratul de supraveghere şi monitorizare video a drumurilor judeţene.
„Prin supravegherea şi monitorizarea video a acestor drumuri spunem stop depozitării ilegale de deşeuri în judeţul Prahova. Sistemul ne permite să îi identificăm pe transportatorii de deşeuri şi să sesizăm instituţiile competente să aplice legea. De asemenea, vom putea să identificăm şi să cerem sancţionarea transportatorilor care depăşesc greutatea maximă admisă, cum ar fi cei care vin supraîncărcaţi de la balastiere şi distrug drumurile publice. Avem dispeceratul funcţional şi primele camere video şi sisteme audio instalate pe drumurile judeţene, continuăm extinderea acoperirii acestui sistem”, a declarat preşedintele CJ.
Dispeceratul cuprinde componentele hardware şi software necesare centrului de management al traficului, precum şi echipamentele de conectare a camerelor video şi a sistemelor audio la respectivul centru. Acesta face parte dintr-un sistem integrat care va include, până la sfârşitul anului viitor, 766 de camere video şi 383 sisteme audio de adresare publică montate pe stâlpi pe drumurile judeţene şi la intersecţia acestora cu drumurile naţionale.
Proiectul Consiliului Judeţean Prahova de implementare a unui sistem inteligent de monitorizare şi supraveghere video a traficului pe drumurile publice de interes judeţean şi de dezvoltare a unui centru de management al traficului prin aplicaţii video specializate este finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Valoarea totală a acestui proiect este de 28,507 milioane lei.



