Doliu în presa prahoveană! Jurnalistul Daniel Dimache a decedat, azi, în urma unui stop cardio-respirator survenit, se pare, pe fondul unor probleme mai vechi de sănătate.
Daniel Dimache era director al Gazetei de Prahova şi este cunoscut pentru emisiunile pe care le-a realizat la posturi precum Alpha TV, Valea Prahovei TV, Prahova TV şi Ploiești TV.
Daniel Dimache avea 54 de ani şi o experienţă de peste 20 de ani în presa prahoveană.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!



